Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

27 Aprilie, 2024

Cele mai solicitate resurse de numerotare rămân a fi numerele pentru telefonia mobilă, fixă şi numerele independente de locaţie

În anul 2012, numerele pentru telefonia mobilă, fixă şi numerele independente de locaţie au fost cele mai solicitate resurse din Planul Naţional de Numerotare (PNN) de către furnizorii de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) despre atribuirea acestor resurse în anul trecut.

Din totalul de 280,6 mii de numere atribuite furnizorilor în 2012 de către ANRCETI, 200 mii au fost numere pentru reţelele şi serviciile de telefonie mobilă, 62,6 mii – de telefonie fixă şi 18 mii – numere independente de locaţie.

Numerele independente de locaţie se atribuie furnizorilor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice din blocurile de numere „30xxxxxx” şi „38xxxxxx” (unde x = 0…9) pentru utilizarea acestora la furnizarea serviciilor de telefonie vocală în baza tehnologiei VoIP (Voice over IP). Acest tip de telefonie oferă utilizatorului posibilitatea de a efectua apeluri telefonice, la puncte terminale fixe şi nomade, din/spre reţeaua Internet, în baza tehnologiei cu comutare a pachetelor prin protocoale de semnalizare IP de tipul H.323, SIP (Session Initiation Protocol) etc.

Cele 200 mii de numere pentru telefonia mobilă au fost atribuite, câte 100 mii, SA „Moldcell” (din blocul de numere „789xxxxx) şi SA „Moldtelecom” care activează sub marca comercială „Unite” (din blocurile „675xxxxx” şi „676xxxxx”).

În aceeaşi perioadă, ANRCETI a atribuit SA „Moldtelecom” 14,3 mii de numere pentru telefonia fixă, iar furnizorilor alternativi de reţele fixe – 48,3 mii. De regulă, furnizorii alternativi oferă aceste numere abonaţilor săi pentru utilizarea serviciilor triple-play (Internet, TV şi telefonie).

Anul trecut, ANRCETI a mai atribuit 28 de numere naţionale scurte de forma 14xxx şi 620 numere telefonice cu tarif special Premium rate. Conform Planului Naţional de Numerotare (PNN), numerele naţionale scurte de forma 14xxx sunt oferite pentru furnizarea la nivel naţional a serviciilor de interes general (transport auto, inclusiv taxi, transport aerian, feroviar, servicii medicale etc.), iar numerele Premium rate (din blocurile de numere „900xxxxx”, „905xxxxx” şi „906xxxxx”) – pentru prestarea serviciilor de conţinut de genul: divertisment, jocuri şi concursuri, televotare, informaţii de ordin general, de afaceri, marketing etc.

PNN este documentul care stabileşte structura, formatul şi destinaţia resurselor de numerotare utilizate în R. Moldova pentru furnizarea serviciilor prin reţelele publice de comunicaţii electronice. ANRCETI gestionează resursele de numerotare din PNN şi le atribuie, la cerere, în baza licenţei, furnizorilor, care le utilizează pentru necesităţi proprii, le oferă abonaţilor săi sau altor persoane autorizate să presteze servicii publice.

Lista resurselor de numerotare atribuite de către ANRCETI poate fi consultată pe pagina ei de Internet: www.anrceti.md.

17 ianuarie 2013

Ultima actualizare: 17/01/2013