Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

28 Aprilie, 2024

Curtea de Apel Chişinău a luat o decizie definitivă în dosarul Starnet Soluţii versus ANRCETI

Curtea de Apel Chişinău a emis ieri, 30 iulie, o decizie privind menţinerea hotărârii Judecătoriei Centru din mun. Chişinău din 19 iunie 2014, prin care aceasta a respins recursul depus de „Starnet Soluţii” S.R.L. asupra procesului – verbal cu privire la contravenţie nr.23 din 05.05.2014, întocmit şi remis în judecată de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI). Prin hotărârea sa, prima instanţă a confirmat vinovăţia companiei date în comiterea contravenţiei prevăzute de art. 248 alin. (2) Cod contravenţional (utilizarea fără licenţă a resurselor de numerotare în scopul furnizării reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice) şi i-a aplicat o amendă în mărime de 400 unităţi convenţionale (8 mii lei).

Curtea de Apel Chişinău a luat decizia sa în baza acţiunii de recurs a companiei Starnet Soluţii asupra hotărârii Judecătoriei Centru din mun. Chişinău din 19 iunie 2014. Decizia Curţii de Apel este definitivă şi irevocabilă.

Procesul verbal cu privire la contravenţie nr.23 din 05.05.2014 a fost întocmit de către specialiştii ANRCETI în urma examinării reclamaţiei unui client al companiei nominalizate şi conţine probe care dovedesc că „Starnet Soluţii” S.R.L. a furnizat clientului său, în perioada 01.01.2014 – 20.03.2014, servicii de telefonie fixă, neavând dreptul legal de a utiliza resurse de numerotare. Prin acţiunea sa compania respectivă a încălcat prevederile art. 5 alin. (6) din Legea comunicaţiilor electronice, care interzice utilizarea resurselor limitate (canalelor/ frecvenţelor radio şi resurselor de numerotare) neatribuite de către ANRCETI. Încălcând această normă, „Starnet Soluţii” S.R.L. a comis contravenţia prevăzută de art. 248 alin. (2) din Codul contravenţional.

Compania „Starnet Soluţii” S.R.L. este înscrisă în Registrul public al furnizorilor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice, ţinut de ANRCETI, cu nr. 594 din 04 decembrie 2013, în urma realizării notificării înregistrate la ANRCETI cu nr. 1842 din 29 noiembrie 2013, fapt confirmat prin declaraţia informativă tip, eliberată de ANRCETI în acest sens, document care atestă dreptul companiei respective de a furniza şi servicii de telefonie fixă.

Conform legislaţiei în vigoare, ANRCETI supraveghează respectarea şi aplicarea prevederilor actelor normative în domeniul comunicaţiilor electronice, constată contravenţiile în sectorul comunicaţiilor electronice, poştale şi a tehnologiei informaţiei prin încheierea proceselor verbale corespunzătoare şi le remite spre examinare instanţei de judecată. Amenzile aplicate contravenienţilor de către instanţa de judecată sunt virate integral la bugetul de stat.

31 iulie 2014

 

Ultima actualizare: 31/07/2014