Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

05 Mai, 2024

ANRCETI face publici parametrii de calitate a serviciilor de comunicaţii electronice măsuraţi de furnizori în trimestrul I al anului 2014

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a publicat astăzi pe pagina sa web oficială www.anrceti.md informaţiile privind asigurarea parametrilor de calitate a serviciilor publice de comunicaţii electronice măsuraţi de furnizori în trimestrul I al anului curent. Informaţiile respective au fost prezentate ANRCETI de către 101 furnizori activi pe piaţa serviciilor de comunicaţii electronice, 22 dintre care au publicat informaţiile date şi pe paginile sale de Internet.

Informaţiile în cauză conţin valorile parametrilor de calitate recomandate de ANRCETI pentru un tip sau altul de servicii şi valorile măsurate de furnizori în perioada respectivă. Publicarea acestor date este o componentă a Campaniei de informare a consumatorilor de servicii de comunicaţii electronice, desfăşurată anul curent de ANRCETI, şi are scopul de a-i familiariza cu nivelul de calitate a serviciilor pe care aceştia le folosesc sau intenţionează să le achiziţioneze.

Potrivit unui raport al ANRCETI privind rezultatele monitorizării parametrilor de calitate măsuraţi în trimestrul I al anului 2014, unii furnizori ai serviciilor de acces la Internet fix au comis abateri de la valorile recomandate de autoritatea de reglementare pentru termenul de conectare a serviciului respectiv şi al celui de înlăturare a deranjamentelor în reţea. Aceşti furnizori au depăşit termenul de 14 zile pentru conectarea abonatului la serviciul de acces la Internet şi nu s-au încadrat în limitele maxime de 24 şi 48 de ore, recomandate de ANRCETI pentru înlăturarea deranjamentelor în reţea.

În acelaşi raport se arată că, în perioada respectivă, doi furnizori ai serviciilor de telefonie mobilă nu s-au încadrat în limita valorilor recomandate pentru rata apelurilor către serviciul suport clienţi care au fost preluate în maximum 30 de secunde.

Totodată, ANRCETI informează că a demarat procedura de sancţionare a mai bine de 30 de furnizori, majoritatea dintre care prestează servicii de televiziune prin cablu, pentru faptul că aceştia nu-şi onorează obligaţiile de măsurare şi raportare a parametrilor de calitate a serviciilor respective.

ANRCETI a stabilit valorile parametrilor de calitate a serviciilor menţionate mai sus prin Hotărârea Consiliului său de Administraţie nr. 278 din 17.11.2009. Conform acestei hotărâri, furnizorii au obligaţia să măsoare trimestrial parametrii respectivi, să prezinte ANRCETI datele despre valorile acestor parametri şi ulterior să le publice pe paginile proprii de Internet.

26 mai 2014

Ultima actualizare: 26/05/2014