Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

19 Aprilie, 2024

ANRCETI participă la Simpozionul Global al Autorităţilor de Reglementare în domeniul telecomunicaţiilor

O delegaţie a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI - www.anrceti.md) condusă de directorul acesteia Sergiu Sîtnic participă, în perioada 10 - 12 noiembrie, la cea de-a zecea ediţie a Simpozionului Global al Autorităţilor de Reglementare (GSR10) ce se desfăşoară la Dakar, capitala Senegalului. Simpozionul este organizat de Biroul de Dezvoltare a Telecomunicaţiilor din cadrul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) în cooperare cu autoritatea de reglementare din domeniu a Senegalului.

Obiectivul principal al Simpozionului constă în discutarea problemelor cheie a strategiei de dezvoltare şi reglementare a sectorului tehnologii informaţionale şi de comunicaţii (TIC). Tema reuniunii din Dakar este „Să apropiem lumea digitală de mâine”. Potrivit agendei, participanţii la simpozion vor discuta, în şedinţe plenare, sarcinile autorităţilor de reglementare în vederea stimulării procesului de desfăşurare în fiecare ţară a telecomunicaţiilor în bandă largă prin aplicarea unor metode eficiente de reglementare, schimbarea rolului acestor autorităţi în lumea digitală, extinderea reglementărilor asupra unor segmente noi, precum ar fi schimbările climei condiţionate de sectorul TIC şi pericolele cibernetice.

Delegaţii la simpozion vor participa, de asemenea, la două seminare interactive axate pe iniţiativa UIT privind asigurarea accesului în şcoli la serviciile în bandă largă. Tema primului seminar se numeşte „Telecomunicaţiile în bandă largă – bază pentru dezvoltare”, iar celui de-al doilea - „Planurile naţionale privind implementarea în şcoli a conexiunilor în bandă largă”.

UIT organizează simpozionul anual al reglementatorilor începând cu anul 2000. El reuneşte conducătorii autorităţilor de reglementare din statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare şi a devenit un forum global la care participanţii din aceste ţări fac schimburi de opinii şi de experienţă. Acest forum contribuie la activizarea dialogului deschis între autorităţile de reglementare din toată lumea cu factorii cheie din sectorul TIC: sectorul privat, investitorii şi consumatorii.

Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite care promovează politicile de dezvoltare şi de standardizare a comunicaţiilor. Ea întruneşte 192 de state ale lumii, peste 700 de companii din domeniul comunicaţiilor, organizaţii pentru elaborarea standardelor şi instituţii financiare. R. Moldova a devenit membru cu drepturi depline al UIT în octombrie 1992.

10 noiembrie 2010

Ultima actualizare: 10/11/2010