Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova
Anticameră
tel.: 022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md
Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md
10 Decembrie, 2024
Potrivit datelor statistice, analizate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), pe piața serviciilor de televiziune (TV) furnizate contra plată (prin rețele de cablu și IP TV), în trimestrul trei al anului 2020, s-a înregistrat o creștere a volumului total al vânzărilor, dar și a abonaților acestor servicii. Astfel, volumul vânzărilor serviciilor TV contra plată a crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2019, cu 25,5% și a însumat 45,5 mil.lei, iar numărul total de abonați s-a majorat, față de sfârșitul anului 2019, cu 4,7% și a alcătuit 351,3 mii.
Creșterea veniturilor provenite din vânzarea serviciilor TV contra plată a fost determinată de sporirea vânzărilor realizate de furnizorii care operează rețele IP TV. Volumul acestor vânzări a crescut, cu 46,1% și a însumat 32,6 mil. lei. Totodată, vânzările realizate de furnizorii rețelelor de cablu coaxial au scăzut cu 7,3% și au totalizat 12,9 mil. lei. Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) la serviciile TV contra plată a crescut cu 20,3% și a constituit 43,4 lei.
Majorarea numărului total de abonați a fost determinată de creșterea bazei de abonați a operatorilor rețelelor IP TV, care a crescut cu 11,9% și a totalizat puțin peste 202 mii, reprezentând o pondere de 57,5%. Totodată, baza de abonați la rețele prin cablu a scăzut cu 3,6% și a alcătuit 149,3 mii, cu o pondere de 42,5%. În consecință, rata de penetrare a serviciilor TV contra plată, raportată la 100 de gospodării, a crescut cu 2,4 puncte procentuale și a alcătuit 39,9%.
Aceleași date arată că în trimestrul de referință ponderea abonaților care recepționau semnalul TV în format digital a ajuns la 77,3%, iar ponderea celor care recepționau semnalul în format analogic a alcătuit 22,7%.
Cei mai mari furnizori de servicii TV contra plată au deținut, în funcție de cifra de afaceri, următoarele cote de piață: Moldtelecom - 35%, TV-BOX – 33%, Orange Moldova - 6%. Cota cumulativă de piață a celorlalți furnizori a fost de 26%.
8 decembrie 2020