Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

02 Mai, 2024

Şedinţă publică pentru aprobarea proiectului de modificare şi completare a hotărârii Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr. 59 din 21.12.2010

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI – www.anrceti.md) anunţă pentru marţi, 23 august curent, desfăşurarea unei şedinţe publice la care va fi discutat şi aprobat proiectul de modificare şi completare a hotărârii Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr. 59 din 21.12.2010 cu privire la stabilirea tarifelor pentru resursele de numerotare telefonică. Şedinţa va avea loc la ora 14.00, în incinta ANRCETI, et.5, sala de şedinţe şi protocol.

Proiectul a fost elaborat în scopul stabilirii tarifului pentru numerele naţionale scurte de forma „14xxx” care urmează, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr. 14 din 23.06.2011 cu privire la implementarea accesului la codurile şi numerele naţionale scurte din şirul de numere „1” fără utilizarea prefixului „0”, să substituie actualele numere locale scurte de forma „02A(B) 14xx”. Hotărârea dată prevede retragerea din uz, la data de 31.01.2012, a acestor numere, substituirea lor cu numerele naţionale scurte de forma „14xxx”, eliberarea de către ANRCETI a licenţelor de utilizare a numerelor date cu începere din 01.09.2011.

Consultarea publică a proiectului s-a desfăşurat în intervalul 2 – 16 august 2011, perioadă în care la Agenţie asupra documentului au parvenit recomandări din partea SA „Orange Moldova”. Recomandările sunt incluse în sinteza acestora, document care este plasat pe site-ul Agenţiei.

Proiectul stabileşte un tarif de 10 000 lei anual pentru utilizarea unui număr naţional scurt de forma „14xxx”. În nota informativă care însoţeşte proiectul se arată că la calcularea acestui tarif s-au luat în considerare principiile de formare a tarifelor pentru resursele de numerotare, cererea preconizată pentru numerele naţionale scurte, cheltuielile directe şi indirecte legate de gestionarea Planului Naţional de Numerotare (PNN).

Potrivit PNN, numerele naţionale scurte „14xxx” vor fi atribuite furnizorilor, la solicitare, pentru serviciile de informaţii de interes general: transport auto, inclusiv taxi, transport feroviar, aerian, servicii medicale. Pentru aceleaşi servicii ANRCETI atribuie şi numere din blocul „0814 xxxxx”, tariful pentru utilizarea unui număr fiind de 5 lei anual.

Proiectul conţine şi tariful stabilit de ANRCETI pentru numerele din şirul „3” de numere ce vor fi atribuite furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice furnizate la puncte fixe în mărime de 0,2 lei/număr anual.

19 august 2011

Ultima actualizare: 19/08/2011