Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
bir 503
tel.:  +373 22 25 13 17
fax: +373 22 22 28 85
e-mail: office@anrceti.md

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

Linia specială pentru comunicarea
accidentelor de muncă: 080080099

 

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

17 Ianuarie, 2021

Volumul traficului de voce generat de utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă a înregistrat o creștere de 8,8%, în trimestrul III al anului curent

Conform datelor statistice privind evoluţia pieţei serviciilor de telefonie mobilă, prezentate Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), de către furnizorii de comunicații mobile, în trimestrul trei al anului 2020 piaţa serviciilor respective a înregistrat o creștere a traficului de voce în rețelele mobile, comparativ cu același trimestru al anului 2019, de 8,8%, însumând puțin peste 1,7 mld. minute. Volumul vânzărilor obținute de furnizori a scăzut cu 8% și a totalizat circa 765 mil. lei, iar numărul total de abonați s-a diminuat, față de sfârșitul anului 2019, cu 7,8% și a alcătuit 4,1 mil.

Analiza traficului de voce arată că convorbirile realizate în rețelele proprii ale operatorilor au crescut cu 7,2%, totalizând 1,2 mld. minute, cele direcționate către rețelele fixe s-au majorat cu 10%, însumând 68,9 mil. minute, iar cele realizate către alte rețele mobile au crescut cu 19,6%, alcătuind 366,7 mil. minute.

Traficul mediu lunar per utilizator (MoU) al serviciilor de telefonie mobilă a sporit, în raport cu situaţia similară a anului trecut, cu 15,4% și a constituit 326 minute (cinci ore 26 minute), iar durata medie a unui apel a fost de 1,9 minute.

Diminuarea numărului total de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă a fost determinată de micșorarea bazei de utilizatori a doi furnizori de comunicații mobile. Astfel, numărul utilizatorilor companiei Moldcell a scăzut cu 12,1%, și a alcătuit 1,3 mil., a companiei Orange Moldova s-a diminuat cu 7,7% și a însumat 2,3 mil., iar a companiei Moldtelecom-Unite s-a majorat cu 7,5% și au totalizat 437,8 mii.

Din numărul total de abonați, circa 3,4 mil. au constituit utilizatorii activi de telefonie mobilă, atingând o cotă de 82,6%. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor respective, raportată la 100 de locuitori, a alcătuit 128,1%.

În perioada de referință, venitul mediu lunar per utilizator activ de telefonie mobilă (ARPU) a scăzut, față de trimestrul III din 2019, cu 2,8% și a alcătuit 75,9 lei. Orange Moldova a înregistrat un ARPU de 78,3 lei, Moldtelecom-Unite – de 74,9 lei și Moldcell – de 71,6 lei.

Cotele de piață ale celor trei furnizori pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă, în funcție de venituri, au fost următoarele: Orange Moldova – 63%, Moldcell – 31% și Moldtelecom –6%.

25 noiembrie 2020

Ultima actualizare: 25/11/2020