Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

24 Aprilie, 2024

Principalii indicatori ai pieței serviciilor TV contra plată au crescut în primul trimestru al anului

Numărul total al abonaților la serviciile de televiziune (TV) contra plată, dar și volumul total al vânzărilor pe această piață au crescut în primele trei luni ale anului 2020, arată datele statistice ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice despre evoluția pieței serviciilor respective.

Astfel, numărul total al abonaților a crescut, timp de trei luni, cu 3,4% și au alcătuit 346,7 mii. Creșterea respectivă se datorează sporirii numărului de abonați ai serviciilor IPTV, cu 8,6%, însumând 196 mii. Numărul abonaților conectați prin cablu coaxial a scăzut cu 2,7% și au constituit 150,7 mii. Aceleași date arată că 74,6% din abonați au avut acces la semnal în format digital, iar 25,4% – în format analogic. În primele trei luni ale anului, rata de penetrare a serviciilor TV contra plată, raportată la 100 de gospodării, a crescut cu 1,2 p.p. și a ajuns la 37,5%.

Conform datelor raportate ANRCETI de către 46 furnizori activi de servicii TV contra plată, volumul total al vânzărilor realizate din serviciile TV contra plată a crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2019, cu 10,9%, alcătuind 46 mil. lei. Creșterea respectivă a fost determinată de majorarea veniturilor realizate din vânzarea serviciilor IPTV, care au crescut cu 45,4% și au totalizat 30,6 mil. lei, în timp ce veniturile obținute din serviciile TV prin cablu coaxial au scăzut cu 24,5% și au însumat 15,4 mil. lei. Venitul mediu lunar per abonat (ARPU) a crescut în perioada respectivă cu 7,6% alcătuind 45 lei.

La sfârșitul perioadei de raportare, cei mai mari furnizori de servicii TV contra plată au deținut, în funcție de cifra de afaceri, următoarele cote de piață: Moldtelecom - 33%, TV BOX – 31,1%, Orange Moldova – 6,2%. Cota cumulativă de piață a celorlalți furnizori a fost de 29,8%.

18 iunie 2020

Ultima actualizare: 18/06/2020