Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

29 Martie, 2024

Recesiunea continuă pe piața serviciilor publice de telefonie fixă, în primul trimestru al anului 2018

În primul trimestru al anului 2018, pe piața serviciilor publice de telefonie fixă a continuat scăderea principalilor indicatori. Datele statistice privind evoluția pieței de telefonie fixă în perioada respectivă, agregate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), arată că numărul de abonați a scăzut, față de finele anului trecut, cu peste 10,9 mii (-0,96%) și a totalizat circa 1 mil. 133 mii, volumul traficului de voce s-a diminuat cu 63,5 mil. minute (-14,3%) și a însumat 379,7 mil. minute, iar volumul veniturilor s-a micșorat cu 39,8 mil. lei (-21,8%), față de trimestrul I al anului 2017, și a alcătuit peste 143 mil. lei.

Conform datelor prezentate ANRCETI de către cei 23 furnizori activi de servicii de telefonie fixă, micșorarea numărului total de abonați a fost cauzată de diminuarea bazei de abonați atât a S.A. ”Moldtelecom”, cu 6,6 mii (-0,7%), alcătuind 1 mil. 011 mii, cât și a furnizorilor alternativi, cu 4,3 mii (-3,4%), numărul acestora ajungând, la finele primului trimestru, la 121,3 mii. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă raportată la 100 de locuitori ai republicii a scăzut, timp de trei luni, cu 0,3 p.p. și a ajuns la 31,9%.

Micșorarea volumului total al traficului de voce în rețele fixe a fost determinat de diminuarea tuturor tipurilor de trafic. Astfel, traficul către rețelele internaționale a scăzut cu 29,5%, traficul către rețelele mobile - cu 17,6% și traficul în rețelele proprii - cu 15,8%. În consecință, traficul mediu lunar de voce per abonat (MoU) s-a micșorat cu 12% și a alcătuit 177 minute (două ore 57 minute).

Diminuarea volumului total de vânzări ale serviciilor de telefonie fixă a fost cauzată de scăderea vânzărilor realizate de toți operatorii de pe piața respectivă. Astfel, vânzările S.A.”Moldtelecom” au scăzut cu 39,7 mil. lei (-22,5%) și au însumat 136 mil. 930 mii lei, iar vânzările cumulative ale furnizorilor alternativi s-au diminuat cu 82,9 mii lei (-1,3%) și au totalizat 6 mil. 121 mii lei. Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a redus cu 10,2 lei (-19,6%) și a alcătuit 41,9 lei. S.A. ”Moldtelecom” a înregistrat un ARPU de circa 45 lei, iar furnizorii alternativi - un ARPU de 16,5 lei.

La finalul primului trimestru al anului 2018, cota de piață a S.A. ”Moldtelecom”, în funcție de venituri, a alcătuit 95,7%, iar cota cumulativă a furnizorilor alternativi de telefonie fixă a însumat 4,3%.

28 mai 2018

Ultima actualizare: 28/05/2018