Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
bir 503
tel.:  +373 22 25 13 17
fax: +373 22 22 28 85
e-mail: office@anrceti.md

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

23 Octombrie, 2017

Volumul total al vânzărilor de servicii de telefonie mobilă continuă să scadă

Versiune pentru tiparVersiune pentru tipar

În primele trei luni ale anului 2017, volumul total al vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a continuat să scadă în condițiile unei creșteri neînsemnate a numărului de utilizatori și a traficului de voce generat de aceștia. Datele statistice agregate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) arată că, în primul trimestru, numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă a crescut, față de aceeași perioada a anului 2016, cu peste 7 mii (+0,2%) și a totalizat 4 mil. 436,3 mii, volumul traficului de voce a înregistrat o sporire ușoară de 14,1 mii minute (+0,9%) și a însumat 1 mld. 518,6 mil. minute, iar volumul total al vânzărilor a scăzut cu mai bine de 35,6 mil. lei (-4,3%) și a însumat peste 791,9 mil. lei.

Conform datelor prezentate ANRCETI de cei trei furnizori de servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom (Unite), diminuarea ritmului de creștere a volumului total al traficului de voce în rețelele de telefonie mobilă a fost cauzată de scăderea acestui indicator la Moldcell. Volumul traficului în rețeaua acestui furnizor a scăzut cu 14,5 mil. minute (-3,4%) și a totalizat 413 mil. minute. Traficul de voce în rețelele companiilor Orange Moldova și Moldtelecom a crescut cu 26,6 mil. minute (+2,7%) și, respectiv, cu 2 mil. minute (+2,6%), însumând peste 1 mld. minute și, respectiv, 80,9 mil. minute. În consecință, traficul mediu lunar per utilizator practic nu s-a schimbat față de primul trimestru al anului 2016 (creștere cu 0,1%) și a alcătuit 255 minute (patru ore și 15 minute).

Scăderea volumului total al vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a fost determinată de micșorarea vânzărilor realizate de Orange Moldova. Volumul vânzărilor acestui furnizor s-a redus cu 36,9 mil. lei (-6,8%) și a însumat 507,8 mil. lei. Totodată, vânzările efectuate de Moldtelecom au crescut cu 0,9 mil. lei (+2,7%) și au depășit 34,7 mil. lei, iar cele înregistrate de Moldcell – practic au rămas la nivelul primului trimestru al anului 2016 și au totalizat peste 249,3 mil. lei. În același timp, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) a scăzut cu 6,1% şi a alcătuit 70 lei. Orange Moldova a înregistrat un ARPU de 75,8 lei, Moldtelecom – de 66,8 lei și Moldcell – de 61,1 lei.

Creșterea ușoară a numărului total de utilizatori de servicii de telefonie mobilă a fost determinată de extinderea de către Orange Moldova și Moldtelecom a bazelor sale de clienți. Primul furnizor și-a extins baza de clienți cu 21,7 mii (+0,8%), până la 2 mil. 589,5 mii, iar al doilea furnizor – cu 4,5 mii (+1,3%) până la 355,2 mii. Totodată, baza de clienți a Moldcell s-a micșorat cu 19,1 mii (-1,3%) și a alcătuit 1 mil. 491,5 mii. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la 100 de locuitori ai republicii a sporit cu 0,2% și a alcătuit 124,9%. Acest indicator arată că la 100 locuitori ai R. Moldova revin, în mediu, peste 124 de cartele SIM procurate de la furnizorii de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă că o parte din utilizatori deţin câte două sau mai multe cartele.

La finele primului trimestru al anului curent, cei trei furnizori de comunicaţii mobile dețineau pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă, în funcţie de volumul de vânzări, următoarele cote de piață: Orange Moldova – 64,1%, Moldcell – 31,5% şi Moldtelecom – 4,4%.

24 mai 2017

Ultima actualizare: 24/05/2017