Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

19 Aprilie, 2024

Şedinţă publică pentru aprobarea a două proiecte de hotărâri ale Consiliului de Administraţie al ANRCETI

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) anunţă pentru marţi, 27 martie 2012, ora 14.00, desfăşurarea unei şedinţe publice la care vor fi discutate şi aprobate două proiecte de hotărâri: (1) privind stabilirea grilei de punctaj pentru evaluarea criteriilor de selectare a furnizorilor de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice, care vor obţine licenţe de utilizare a numerelor naţionale scurte: 116000, 116111 şi 116123 şi (2) cu privire la modificarea şi completarea Procedurii privind administrarea resurselor de numerotare telefonică. Şedinţa va avea loc la sediul ANRCETI (bd. Ştefan cel Mare, 134, et. 5, sala de şedinţe şi protocol).

Primul proiect stabileşte grila de punctaj pentru evaluarea criteriilor de selectare a furnizorilor care vor obţine licenţe de utilizare a numerelor nominalizate şi modul de evaluare a acestor criterii. Anterior, Agenţia a stabilit cinci criterii pentru selectarea furnizorilor pretendenţi la licenţele menţionate, iar actualul proiect de hotărâre prevede evaluarea criteriilor date, în funcţie de importanţa unui sau altui criteriu, printr-un sistem de punctaj de la 0 la 50 de puncte.

Conform Notei informative, proiectul a fost elaborat în scopul asigurării accesului utilizatorilor finali la serviciile cu caracter social pentru copii armonizate la nivel european. Proiectul a fost expus spre consultare publică pe pagina de Internet a Agenţiei în intervalul 15 februarie - 7 martie 2012. În această perioadă la Agenţie n-au parvenit comentarii şi recomandări pe marginea documentului.

Al doilea proiect a fost elaborat în scopul aducerii Procedurii privind administrarea resurselor de numerotare telefonică în concordanţă cu modificările şi completările operate în Planul Naţional de Numerotare de către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor prin Ordinul nr. 93 din 25.11.2011 şi cu prevederile Hotărârii Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.14 din 23.06.2011 cu privire la implementarea accesului la codurile şi numerele naţionale scurte din şirul de numere „1” fără utilizarea prefixului „0”.

În Nota informativă care însoţeşte proiectul se arată că modificările şi completările propuse de Agenţie se referă, în temei, la punctele 6 şi 9 ale Procedurii nominalizate şi la Anexa 1 a acestui document. Este vorba de deschiderea procesului de atribuire, cu începere din 31 martie 2012, a blocurilor de numere pentru telefonia fixă din şirul de numere „3”, retragerea din uz şi rezervarea pentru utilizare ulterioară a numerelor scurte 117, 119 şi 18xx. Proiectul prevede, de asemenea, schimbarea cantităţii de numere atribuite titularilor licenţelor de utilizare a resurselor de numerotare şi stabilirea, pentru furnizorii care solicită blocuri suplimentare de numere, a plafoanelor minime de utilizare a numerelor atribuite anterior.

Proiectul a fost expus, în perioada 6 – 16 martie 2012, pe pagina de Internet a Agenţiei spre consultare publică. Pe marginea proiectului la Agenţie au parvenit propuneri din partea SA „Moldtelecom” şi SA „Orange Moldova”. Acestea sunt incluse în sinteza recomandărilor care poate fi consultată pe site-ul oficial al ANRCETI.

22 martie 2012

Ultima actualizare: 22/03/2012