Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
bir 503
tel.:  +373 22 25 13 17
fax: +373 22 22 28 85
e-mail: office@anrceti.md

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

22 August, 2018

Principalii indicatori ai pieței serviciilor de telefonie fixă au continuat să scadă, în anul 2017

Versiune pentru tiparVersiune pentru tipar

Datele statistice despre evoluția pieței serviciilor de telefonie fixă în anul 2017, agregate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), atestă continuarea diminuării principalilor indicatori ai acestei piețe. Astfel, numărul total de abonați s-a micșorat, în comparație cu anul 2016, cu circa 27,4 mii (-2,3%) și a însumat 1 mil. 143,8 mii, volumul total al traficului a scăzut cu 236,1 mil. minute (-12,9%) și a alcătuit peste 1 mld. 587,8 mil. minute, iar volumul total al vânzărilor serviciilor respective s-a diminuat cu 180,6 mil. lei (-20,6%) și a totalizat 695 mil. 510,8 mii lei.

Potrivit datelor prezentate ANRCETI de cei 20 de furnizori activi de servicii de telefonie fixă, diminuarea numărului de abonați a fost determinată de micșorarea bazelor de abonați ai S.A. ”Moldtelecom” cu mai bine de 25,5 mii (-2,5%) și ai furnizorilor alternativi de telefonie fixă - cu 1,9 mii (-1,5%). Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă la 100 de locuitori ai republicii a scăzut, față de anul 2016, cu 0,8 puncte procentuale și a alcătuit 32,2%.

Micşorarea volumului traficului de voce în reţelele de telefonie fixă a fost cauzată de diminuarea tuturor tipurilor de trafic. Astfel, traficul către alte reţele fixe a scăzut - cu 12,9%, traficul către reţelele internaţionale - cu 28,6%, traficul către reţelele mobile - cu 13,3% și traficul de interconectare - cu 7,9%. În consecință, traficul mediu lunar de voce per abonat s-a micșorat cu 10,3% și a alcătuit 178 minute (două ore şi 58 minute).

Diminuarea volumului total al vânzărilor pe piața de telefonie fixă a fost determinată de scăderea vânzărilor realizate de toți furnizorii activi ai acestor servicii. Vânzările Moldtelecom au scăzut cu 177,1 mil. lei (-21%) și au totalizat circa 667,7 mil. lei, iar vânzările furnizorilor alternativi s-au micșorat cu 3,5 mil. lei (-11,2 %) și au însumat 27,8 mil. lei. Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a redus cu 18,6% și a constituit circa 50 lei. S.A.”Moldtelecom” a înregistrat un ARPU de 54 lei (în scădere cu 18,8%), iar furnizorii alternativi – un ARPU de 18,3 lei (în scădere cu 10,4%).

În ultimii zece ani, valoarea pieței serviciilor de telefonie fixă a scăzut de mai bine de trei ori: de la 2,3 mld. lei, în anul 2007, la 695 mil. 510,9 mii lei, în anul 2017. Această scădere majoră a fost cauzată de schimbarea preferințelor de consum ale populației de la telefonia fixă la telefonia mobilă și la rețeaua Internet care oferă soluții alternative mai atractive de comunicare.

6 martie 2017

Ultima actualizare: 6/03/2018