Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

29 Martie, 2024

Volumul traficului de voce în reţelele de telefonie mobilă a depăşit cifra de 3,1 miliarde de minute, în prima jumătate a anului

Datele statistice despre evoluţia pieţei serviciilor de telefonie mobilă, publicate astăzi pe pagina web oficială a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că în prima jumătate a anului curent piaţa respectivă a continuat să fie marcată de creşterea ascendentă a traficului de voce pe fundalul unei creşteri uşoare a veniturilor din vânzarea acestor servicii. Volumul total al traficului în reţelele mobile a sporit, faţă de perioada respectivă a anului 2014, cu circa 5% şi a depăşit cifra de 3,1 mld. minute, iar vânzările serviciilor de telefonie mobilă au crescut cu 2,2% şi au însumat circa 1 mld. 731 mil. lei.

Conform datelor prezentate ANRCETI de cei trei furnizori de servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom), traficul mediu lunar per utilizator al serviciilor de telefonie mobilă a sporit, în raport cu situaţia din primul semestru al anului trecut, cu 8,9% și a constituit 224 de minute sau trei ore şi 44 minute.

Sporirea volumului de trafic a constituit factorul principal al creșterii cu 2,2% a volumului total al veniturilor obținute de cei trei furnizori din vânzarea serviciilor de telefonie mobilă. Această creștere se datorează exclusiv SA „Moldcell”, care a sporit vânzările cu 10,7%, ridicând volumul acestora la circa 476,4 mil. lei. Veniturile SA “Moldtelecom” provenite din vânzarea serviciilor de telefonie mobilă au scăzut cu 1,1% şi au însumat peste 62,6 mil. lei, iar cele înregistrate de SA “Orange Moldova” s-au redus cu 0,7% şi au alcătuit 1,19 mld. lei. Urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) a crescut cu 4,4% şi a alcătuit 66,2 lei. SA “Orange Moldova” a înregistrat un ARPU de 78,1 lei, SA „Moldcell” – de 53,9 lei şi SA “Moldtelecom”– de 30,6 lei.

În prima jumătate a anului, numărul total al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă a scăzut, faţă de finalul anului 2014, cu 3,6 mii (-0,1%) și a alcătuit peste 4 mil. 369,6 mii, iar rata de penetrare a serviciilor respective raportată la 100 de locuitori s-a cifrat la 122,9%. Diminuarea ușoară a numărului de utilizatori a fost cauzată, în principal, de renunţarea unei părţi a consumatorilor de servicii de telefonie mobilă la utilizarea cartelelor SIM ale unui sau altui furnizor în legătură cu încheierea perioadelor promoţionale ale serviciilor lansate de aceşti furnizori.

În perioada de referinţă, poziţiile celor trei furnizori de comunicaţii mobile pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă nu au suferit schimbări notabile. Cea mai mare cotă de piaţă, în funcţie de cifra de afaceri, – de 68,9% – era deţinută de SA “Orange Moldova”. SA „Moldcell” şi SA “Moldtelecom” deţineau cote de piaţă de 27,5% şi, respectiv, 3,6%.

Alte date despre evoluţia pieţei serviciilor de telefonie mobilă în primul semestru al anului 2015 pot fi găsite pe www.anrceti.md, secţiunea Date statistice.

1 septembrie 2015

Ultima actualizare: 1/09/2015